Întoarcerea din vacanţă este întotdeauna mai grea decât unele perioade pline de stres si de evenimente la birou… dar încercăm cu toţii să ne mobilizăm, inclusiv în blogosferă. Cel puţin, eu voi face tot posibilul să revin cât mai repede cu forţe proaspete în online.

Bine v-am regăsit după Paşte şi marea distracţie de 1 mai…

Marketingul industrial este un domeniu aproape tabu în majoritatea manualelor de profil. În mod evident, nu este didactic să predai despre strategia comercială la rulmenţi sau electrozi, căci studenţii nu prea ştiu ce sunt respectivele obiecte. Aşa că de fiecare dată dăm exemple din diverse categorii: gume de mestecat, bere, detergenţi şi altele din FMCG.

Ce are însă în mod special marketingul din mediul industrial? În primul rând, provocarea de a gândi comercial într-o zonă foarte complexă şi foarte specializată, care operează strict pe criterii tehnice şi/sau de preţ. În al doilea rând, dificultatea segmentării pe măsura maturizării respectivei industrii. În al treilea rând, corelarea strânsă cu strategia de vânzări. Nu în ultimul rând, înţelegerea specificului comunicării într-un asemenea mediu, unde creativitatea “sexy” nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată apreciată.

Se pare că unul dintre momentele de maximă socializare la birou este prânzul… lăsând la o parte atotputernica ţigară, fireşte. La masă se fac şi se desfac alianţele între echipe, se socializează, se pornesc branstominguri, se discută proiectele în curs etc. Numai de bine, drept urmare. Prânzul la birou are diverse forme şi înfăţişări: de la comanda telefonică de pizza, piept de pui la grătar, mâncare chinezească şi mai nou libaneză, la mersul în grup la restaurantul din colţ ori la cantina din dotare. Fireşte, apar şi variaţiuni: pacheţelul de acasă, sandwitchul de la automat etc. Ce este bun într-un prânz la birou? Nu atât mâncarea, cât mai ales relaţia informală care se sudează în aceste contexte… şi care ajută enorm munca de echipă ulterioară. De aceea, cross-eating-ul este unul dintre instrumentele reale pe care se pune accent în marketingul intern, de multe ori voit şi programat. Sunt manageri care au înţeles de mult acest lucru şi folosesc aceste momente în mod uzual, ba fac din ele chiar o tradiţie, de genul vinerea este ziua în care mergem cu echipa o oră în afara biroului… şi este foarte eficient.

Persoanele deja “înregimentate” în departamente de marketing recunosc, de multe ori, la traininguri, nu nevoia neapărată de noi cunoştinţe, cât mai ales de împrospătare a lor şi de structurare pentru o aplicare optimă. La prima vedere, asemenea obiective de formare pot părea puţin ciudate. Dacă deja lucrăm în marketing şi avem, în mod evident, cunoştinţe teoretice şi practice, de ce simţim nevoia de structurare?

După mai multe sesiuni de training în domeniu, cu participanţi dintre cei mai diverşi, de la firme cu capital 100% românesc până la multinaţionale, cred că răspunsul stă în gap-ul dintre cantitatea de informaţii din manuale şi realitatea aplicării din teren. Departamentele de marketing se ocupă, de multe ori, doar de o parte mică a domeniului. Ele văd clar strategia şi partea de comunicare, însă întâmpină dificultăţi şi frâne la nivel de operaţionalizare, care intră în sfera altor structuri interne din firmă. De aceea, atunci când învăţăm continuu marketing, pentru a rămâne competitivi, avem nevoie de noutăţile domeniului şi de cursuri care să ne ajute în dezvoltarea de abilităţi pentru formarea de proceduri. 

Un training bun de marketing include, în mod obligatoriu, partea de operaţionalizare. Altfel, rămâne o poveste frumoasă şi atât.

În toate revistele scrie că stresul nu este sănătos, că poate duce la veritabile suferinţe fizice. Nici o noutate… şi nici un rezultat concret, de genul dacă asta scrie la gazetă, hai să ne ferim! Am văzut n juniori corporatişti atât de stresaţi, încât mă întrebam dacă mai trăiesc cumva în afara biroului. Îi înţeleg, am trăit această pasiune a construirii avansate a proiectelor pe care le iubeam (şi pe care le iubesc şi azi…). Însă lucrurile pot fi făcute mai uşor şi mai simplu, cu o singură condiţie: să vrem aşa ceva.

 Dacă vrem, noi ca persoane ne putem doza altfel timpul, ne putem ocupa de noi înşine, putem să ne bucurăm de micile momente care ne fac istoria personală dragă şi de neuitat. Dacă vrem, cei care sunt manageri pot organiza munca prin obiective, proceduri şi alocare de resurse, pentru a nu se sta la birou până la 11 p.m. Iar exemplele pot continua.

Primul pas spre a trăi frumos este să nu te stresezi, dar să rămâi pasionat de ceea ce faci. Al doilea este să te înconjori de cei şi de ceea ce îţi face plăcere. Restul se învaţă pe parcurs, acasă şi la birou.

… nu că existaţi, nici că aţi făcut să se mai audă de alde noi la CNN şi nici pentru că avem privilegiul să fim gazde când se decide ce şi cum cu o Ucraina sau Albania sau cu alţii de prin zonă… Ci pentru că, datorită dvs., am trăit în această viaţă imensa bucurie de a vedea străzi curate în Bucureşti, gazon şi floricele în acelaşi oraş, o zi fără trafic şi deci fără multă poluare… Vă mai aşteptăm pe la noi!

Chiar dacă… şi nu doar pentru muzică, ci şi pentru grafică.

 

Una dintre prejudecăţile pe care le-am întâlnit cel mai frecvent este că managerii expaţi sunt nu doar profesionişti, ci şi foarte informali, umani, relaxaţi, pe scurt - o plăcere să fii în echipa lor. Managerii români ar fi, în continuarea aceleiaşi logici, la polul opus. Poate că anumite medii, chiar şi cel academic, suferă în România de o excesivă formalizare (vezi postul Dianei aici pe această temă). Însă asemenea generalizări nu au nici un sens şi nici bază. Tot respectul pentru managerii expaţi pe care i-am cunoscut, tot respectul pentru managerii români care creează locuri de muncă în fiecare zi, unii dintre ei şi creatori prolifici de start up-uri… Vive le management, mai ales când are succes în condiţii de concurenţă şi se bazează pe principii sănătoase de conducere şi motivare!

Mai bine nu mă uitam azi la ştiri… şi aşa nu am prea multe iluzii despre lumea  care trăim, dar jurnalul de la ora 19.00 a fost în seara asta peste limita mea de suportabilitate. Despre ce vorbesc? Despre două subiecte: ferma de cercetări zootehnice de la Arad şi fostul ştrand Tineretului - viitor turn de 29 etaje.

Adică despre un algoritm cât se poate de simplu:

Se ia un teren aflat în folosul societăţii (sport, cercetare), organizat ca atare din timpul regelui, deci neretrocedabil. Se închiriază timp de 150 de ani sau se desfiinţează ce este pe el în caz că ar putea exista cereri de retrocedare (poate vreo fantomă rătăcită de grof furios pe regii României, la peste 100 de ani de la deces? poate vreau sportiv de pe lumea cealaltă, care încă nu uită cum a pierdut vreo lungime de bazin în anii ‘40 - ‘50?)… şi uite cum înfloresc blocurile cele noi şi lucioase!

Ce ţară frumoasă, dezvoltată şi etică avem!

Nicolae Naumof mi-a lansat invitaţia de a colabora şi am acceptat-o cu mare plăcere… aşa că sunteţi invitaţii mei la Insider, training de marketing intern (detalii aici).

Altfel spus… le spui clienţilor cât de bun eşti. Angajaţii ştiu acest lucru?