Şcoala are, în opinia mea, două ambiţii în ceea ce îi priveşte pe studenţi: să îi înveţe un minim de instrumente relevante în meseria aleasă (teorii, best practices, cum să nu…, noutăţi) şi să îi ajute să aibă viziune, înţelegere de ansamblu a problematicilor. Acesta este, cel puţin în cazul meu, dar şi al colegilor din FCRP, motivul pentru care insistăm atât de mult asupra structurii proiectelor academice, fie ele referate, analize sau lucrări de finalizare a studiilor. Sincer, sunt materiale care nu contează mai mult decât hârtia suport şi tuşul imprimantei: de exemplu, cele redactate tip argumente pro / argumente contra / concluzii: toţi au dreptate şi eu nu am nici o opinie.
O lucrare academică trebuie să arate câteva lucruri clare despre un student:
1. Că studentul este suficient de riguros încât să analizeze teoria relevantă cu exemplele concrete potrivite.
2. Că “sertarele” personale de cunoştinţe nu sunt un dulap haotic, cu ciorapi pe un raft, mirodenii pe un altul şi cu acte într-un colţ; totodată, nu arată nici ca o bibliotecă veche, îmbâcsită, un catalog soios, dar ordonat.
3. Că studentul are nişte opinii clare, nu “păreri” aşa, ci argumentabile pe baza unor surse credibile… Nu vorbim despre feeling-uri la acest nivel, cum nu vorbim despre feeling-uri nici în viaţa profesională.
De aceea, un material academic, ca şi o compunere de clasa a III-a, are o introducere, un cuprins şi concluzii. Diferenţa este că în introducere anunţi problema pe care o ridici în proiectul tău şi argumentezi cum structurezi rezolvarea ei… Rezolvarea este conţinutul, iar concluziile îţi aparţin… nu sunt nici un chestionar, nici un studiu de caz, nici un interviu cu X, director de PR nu ştiu unde.
Ceea ce contează, în final, este capacitatea de a ridica întrebări… căci de aici va exista şi firul roşu al lucrării, ideea centrală de urmărit, coloana sa vertebrală. Nimic mai plictisitor decât referatele de genul:
cap. 1: Despre management
cap. 2: Despre client
cap. 3: Aspecte ale managementului relaţiilor cu clienţii
cap.4: Studiu de caz…
… când tema a fost “Managementul relaţiilor cu clienţii”.
Este şcolăresc, insipid şi arată doar capacitate de copy/paste. De ce aş angaja în marketing oameni care scriu aşa, dacă nu pot să îşi ridice întrebări, nu au curiozitate, nu au idei pe baze pertinente?!
În fine, materialul trebuie scris corect româneşte, cu diacritice, pus în pagină îngrijit, plăcut de citit… adică uniformizat ca abordare, să fie acelaşi stil, în ciuda numeroaselor surse de informare.. ca să capteze, să reţină cititorul. Ca tot ce ţine de marketing, să nu uitaţi de context şi de target (aici, profesorul şi colegii în cadru universitar), fiind atenţi la respectarea normelor de redactare academică!
Altfel spus, nu fiţi stufoşi, nu fiţi preţioşi, keep it simple, fiţi credibili, fiţi riguroşi… dovediţi că aveţi stofă de profesionişti!
