După eveniment: impresii “la cald”

S-au terminat cu bine Zilele Comunicării. Este o formă de a spune că s-au terminat, pentru că aici mă refer strict la eveniment, nu şi la zile în sine. După cât de plină a fost continuu azi sala de conferinţe, după numărul impresionant de mesaje de la studenţi, simt, după mult timp, speranţă. Speranţă că FCRP va fi în continuare facultatea deschizătoare de drumuri care face, la propriu, istorie.

Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu exact zece ani că voi fi organizatorul Zilelor Comunicării, aş fi râs cu lacrimi. Îmi amintesc cu multe emoţii acea seară de bal al bobocilor… un Cerc Militar arhiplin, cu toată industria de profil la petrecerea primei generaţii universitare FCRP – iar noi eram cu totul 38 de studenţi. Nici nu ne venea, la nici unul, să credem ce trăiam. Când am revăzut, azi, albumul foto de atunci la dl. rector Paul Dobrescu, am avut un moment de come back in time, cum nu am mai avut de mult. Petrecerea de după mi-a reînviat multe amintiri dragi… şi sper că balurile bobocilor care vor urma vor fi cel puţin la fel de frumoase ca cel care a lansat, în 1998, o nouă disciplină universitară în România.

Pentru mine, FCRP nu este locul unde predau. Nu a fost niciodată. Aici am crescut, aici m-am format, aici m-am simţit ca acasă. Eram studentă şi la REI, aveam prieteni acolo, dar acasă era la Comunicare. Facultatea nu ar fi fost ceea ce este astăzi dacă nu ar fi fost toţi acei ani, cu acei frumoşi “nebuni”, profesori şi studenţi împreună, care munceau zi-lumină şi de atât de multe ori nopţile…

FCRP a lansat premiere, una după alta. Acum este momentul maturităţii. Recunosc, este greu să fii matur. Pentru că devii responsabil, ai o altă misiune şi alte perspective. Însă FCRP va fi în continuare ceea ce a fost şi ceea ce este, numai dacă nu se vor pierde niciodată două lucruri fundamentale, care ne-au definit în mod evident: entuziasmul şi echipa. Studenţi, nu uitaţi că de voi depinde să măriţi această echipă!

Momente de exploatat

Se pare că unul dintre momentele de maximă socializare la birou este prânzul… lăsând la o parte atotputernica ţigară, fireşte. La masă se fac şi se desfac alianţele între echipe, se socializează, se pornesc branstominguri, se discută proiectele în curs etc. Numai de bine, drept urmare. Prânzul la birou are diverse forme şi înfăţişări: de la comanda telefonică de pizza, piept de pui la grătar, mâncare chinezească şi mai nou libaneză, la mersul în grup la restaurantul din colţ ori la cantina din dotare. Fireşte, apar şi variaţiuni: pacheţelul de acasă, sandwitchul de la automat etc. Ce este bun într-un prânz la birou? Nu atât mâncarea, cât mai ales relaţia informală care se sudează în aceste contexte… şi care ajută enorm munca de echipă ulterioară. De aceea, cross-eating-ul este unul dintre instrumentele reale pe care se pune accent în marketingul intern, de multe ori voit şi programat. Sunt manageri care au înţeles de mult acest lucru şi folosesc aceste momente în mod uzual, ba fac din ele chiar o tradiţie, de genul vinerea este ziua în care mergem cu echipa o oră în afara biroului… şi este foarte eficient.

Prejudecăţi din lumea corporate

Una dintre prejudecăţile pe care le-am întâlnit cel mai frecvent este că managerii expaţi sunt nu doar profesionişti, ci şi foarte informali, umani, relaxaţi, pe scurt – o plăcere să fii în echipa lor. Managerii români ar fi, în continuarea aceleiaşi logici, la polul opus. Poate că anumite medii, chiar şi cel academic, suferă în România de o excesivă formalizare (vezi postul Dianei aici pe această temă). Însă asemenea generalizări nu au nici un sens şi nici bază. Tot respectul pentru managerii expaţi pe care i-am cunoscut, tot respectul pentru managerii români care creează locuri de muncă în fiecare zi, unii dintre ei şi creatori prolifici de start up-uri… Vive le management, mai ales când are succes în condiţii de concurenţă şi se bazează pe principii sănătoase de conducere şi motivare!