După 10 ani…

Aseară am avut întâlnirea de zece ani de la finalizarea liceului. Ceva emoţii, ceva râsete, multă duioşie şi discuţii ca şi cum ieri ne-am fi văzut ultima oară. Este un sentiment foarte greu de descris să te întorci în locurile adolescenţei, unde chiar s-au făcut şi nişte majorate la vremea aceea, să stea ciorchine toată gaşca să se recunoască în vechile fotografii… şi foarte plăcut.

Savoir faire pentru a trăi frumos

În toate revistele scrie că stresul nu este sănătos, că poate duce la veritabile suferinţe fizice. Nici o noutate… şi nici un rezultat concret, de genul dacă asta scrie la gazetă, hai să ne ferim! Am văzut n juniori corporatişti atât de stresaţi, încât mă întrebam dacă mai trăiesc cumva în afara biroului. Îi înţeleg, am trăit această pasiune a construirii avansate a proiectelor pe care le iubeam (şi pe care le iubesc şi azi…). Însă lucrurile pot fi făcute mai uşor şi mai simplu, cu o singură condiţie: să vrem aşa ceva.

 Dacă vrem, noi ca persoane ne putem doza altfel timpul, ne putem ocupa de noi înşine, putem să ne bucurăm de micile momente care ne fac istoria personală dragă şi de neuitat. Dacă vrem, cei care sunt manageri pot organiza munca prin obiective, proceduri şi alocare de resurse, pentru a nu se sta la birou până la 11 p.m. Iar exemplele pot continua.

Primul pas spre a trăi frumos este să nu te stresezi, dar să rămâi pasionat de ceea ce faci. Al doilea este să te înconjori de cei şi de ceea ce îţi face plăcere. Restul se învaţă pe parcurs, acasă şi la birou.