A la recherche des couleurs… à travers les vacances

De vineri, este oficial vacanţă. Enfin, cum se spune în franceză. Drept umare, blogul ia, la rându-i, o pauză. Este în concediu .

Ne reauzim cu forţe proaspete la final de august. Călătorii pline de culoare tuturor!

Despre şansă

Prietenia apare în cele mai neaşteptate locuri. Nu degeaba se spune că este o floare rară, care trebuie cultivată cu atenţie. Prietenii adevăraţi se merită. Ei nu pot să crească decât pe un sol fertil şi pregătit în acest sens. Aşa că atunci când descoperi că ai prieteni cărora le pasă de tine, te simţi norocos. Însă ştii că, într-un fel de care nu ţi-ai dat seama până atunci, i-ai câştigat. Şi că munca abia de acum începe. În parte, pentru că nu vrei să îi dezamăgeşti. În parte, pentru că îţi eşti dator – dator să întreţii floarea aceasta rară…

Jumătatea sinceră a paharului

La o lucrare de comunicare, când era studentă, nu a răspuns nici da, nici nu, la întrebarea dacă un om politic, o vedetă  ori un grup de persoane pot fi “vândute” ca un săpun, ci a înşirat o mulţime de teorii pro şi, fireşte, contra. La chefuri se dădea fan muzica anilor 60 (care îi plăcea, dar nu chiar atât de mult), căci aşa se declarau toţi prietenii ei. În maşină, la volan, a continuat să asculte “Dirty Diana”, deşi niciodată nu a fost fan Michael Jackson, dar nici nu a recunoscut că îi plăceau cântecele lui. De câteva zile, a urmărit siderată circul mediatic legat de moartea unei super-vedete. În fine, a ales să recunoască că a fi matur este egal cu a fi sincer şi nu înseamnă să fii parte din turmă. Numai că îţi trebuie ceva încredere să recunoşti cine eşti, ce îţi place şi să ai o opinie pe care să o susţii.

După mulţi ani, dau abia acum răspuns la întrebarea de la acea lucrare: da, oamenii politici şi vedetele pot deveni produse la fel că săpunurile. Însă prefer să văd calitatea acestor “produse” şi, dincolo de marcă, să îmi amintesc de persoanele care le-au dat viaţă brandurilor.

Despre ce nu se spune în cărţi

Cristina mi-a spus de curând că, atunci când era studentă şi le spuneam la seminar că un prieten de nădejde al marketerului este magazioniera, râdea pe înfundate. Azi, sunt momente când îşi aminteşte cu dor de râs şi se dovedeşte, deh, că baba avea dreptate…

Despre ce nu scrie Aaker în manualele de (re)branding (şi nici Kapferer et comp.)? Extrapolând, despre doamna magazionieră. Concret, despre şedinţele- fulger cu orele (paradoxal, nu?), despre schimbarea ştampilelor, despre virgula pusă oarecum în scrisoarea de informare internă.

Dragi studenţi, aştept să vă văd de nota 10 atât la teoria strategică, cât şi la practica unde veţi avea, slavă Domnului, ocazia să vă dovediţi skill-urile! Marketingul este o lume fascinantă…

Greu de decis

Câteva poveşti dure de viaţă, de curând rememorate sau recent aflate, m-au făcut să mă întreb… încotro? Spre distracţie? Spre carieră cu orice preţ? Spre loteria familiei perfecte? Spre egoism? Spre nimic?

Uneori, tind să cred că tot ce îmi trebuie să fiu fericită este un rucsac în spate, un bilet de avion şi o carte bună. Numai că este doar uneori… şi pentru perioade scurte 

Ca un bilanţ

De-a lungul anilor, am citit, am călătorit şi am trăit destule… poate nu câte aş fi vrut, poate mai multe decât ar fi fost să fie. Din călătorii, am învăţat să îmi placă să descopăr, să merg dincolo de all inclusive, să iau rucsacul în spate şi Le Guide du Routard în braţe, pe post de călăuză. Am învăţat să discut cu oameni pe care i-am văzut o singură dată în viaţă, să strâng în minte şi inimă amintiri care îmi vor fi mereu dragi… Din cărţi, am învăţat să trag concluzii, să văd şi alte realităţi, să deschid ochii dincolo de algoritmii evidenţi. Din restul de întâmplări, am învăţat despre prietenie şi despre alte lucruri simple şi importante.

La fiecare vârstă, avem câte un bilanţ. Poate avea legătură cu brandul personal sau poate fi, la alegerea noastră, foarte no marketing. Un asemenea bilanţ se poate rescrie cu fiecare nouă întâmplare, cu fiecare succes, cu fiecare eşec transformat într-o victorie. Totul este chestiune de alegere. Iar aici sunt, cred, trei coordonate: familia, profesia, prietenii. Dacă toate cele trei sunt reuşite… construcţia brandului personal nu îşi mai are rost ca atare. Fiecare dintre noi devenim, natural, un Paris faimos sau un New York de film…

Micii ambasadori ai culturii din România

Duminică seara, la Ateneul Român, Asociaţia Prietenilor Diplomaţilor Români a premiat pe unii dintre cei mai talentaţi copii artişti din ţară, în cadrul unui spectacol de excepţie, cu vedete precum Tudor Gheorghe şi Felicia Filip. Măreţia numelor celebre, cu participare pro bono, a fost secundată curajos de talentul micilor viitoare vedete. O seară memorabilă şi un spectacol cum nu am mai văzut de mult timp. Sper ca această iniţiativă să devină o tradiţie.

Diverse

Citesc mereu câte două cărţi în paralel, de obicei una de beletristică şi alta de specialitate. Fireşte, de aici rezultă o harababură absolut delicioasă în rafturile bibliotecii mele, dar şi în geantă. A citi este parte a vieţii personale sau profesionale? Am putea pune aceeaşi întrebare şi despre a te uita la TV sau a face sport. Cred că, la un moment dat, foarte multe activităţi din sfera personalului se îmbină cu profesionalul… şi viceversa. Gândiţi-vă numai la faptul că se întâmplă ca unii dintre prietenii dragi să fie oameni alături de care lucrăm, care sunt lângă noi la cafeaua din pauza de ţigară ori în clipe mai puţin plăcute…

Despre curajul de a spune “nu”

La început de an, fiecare (sau aproape fiecare dintre noi) ne punem dorinţe, luăm hotărâri (de care ne ţinem sau nu), facem planuri. Pentru 2009, nu mi-am propus mare lucru. Cel mai interesant lucru pentru mine, acum, este să ştiu cum să spun “nu”.

La comunicare, am învăţat că mă feresc de mesajele cu expresii de negaţie, pentru a nu îndepărta auditoriul. Cred că această “teorie” nu mai este de mult valabilă… şi că “nu” îşi are rostul său, în PR, în profesie sau în viaţa personală. Nu de alta, dar aşa spun şi alte capete luminate .

La ce aş vrea să pot spune “nu” cu hotărâre în 2009? La compromisuri de orice fel. La definiţii-stereotip limitative. La proiecte lipsite de conţinut. La conferinţe fără miez. La campanii fără rost. La cursuri cu studenţi care nu au pasiune pentru nimic. La comunicate de presă care nu au valoare de ştire. La bloguri de business alandala. La vocabular managerial de lemn din partea cursanţilor. La limitări de genul “să facem şi acţiunea asta, ca să o bifăm”. La teorii prăfuite. La articole de cercetare old news. La superficialitate în înţelegerea principiilor, în aplicarea lor şi în gândire. Pe scurt, la tot ce este inutil unei profesii bine făcute.

Dacă se apropie Crăciunul, este party

Am avut trei petreceri de final de an în această săptămână. Foarte drăguţe şi, mai ales, cu atmosferă destinsă, chiar dacă diferite ca participanţi, concept şi tipuri de locaţie. Petrecerile de acest tip, în teorie, sudează echipe. În practică, în cel mai bun caz, duc la relaxare, căci bisericuţele se văd foarte bine pe ringul de dans. Însă party-urile de Sărbători alături de colegi şi de coordonatori sunt un must. Totuşi, dacă eşti o persoană deschisă, te simţi foarte bine în asemenea seri.

Pe de altă parte, atenţie, dacă sunt folosite corect, evenimentele de acest tip devin un excelent instrument de marketing intern. Până la urmă, în aceste nopţi, din toate hotelurile şi restaurantele de pe Calea Victoriei ieşeau “corporatişti” îmbujoraţi după samba şi rock’n roll, tombole, hohote de râs, discursuri de felicitări…