Dileme?

Am lucrat prima dată oficial, cu contract în regulă, în 2000. Nici măcar nu am mai trecut această experienţă în CV, dar atunci am trăit din plin viaţa de om de vânzări (acum se numeşte Zone Manager) din domeniul pharma şi am decis că îmi place mai mult să gândesc procesele şi politicile din spate, decât să fiu în teren non-stop, deşi se pare că aveam aptitudini şi am făcut ceva profituri frumuşele. Mai târziu, am realizat că îmi place la fel de mult nu doar să gândesc strategii, dar şi să le explic. Cumva, pe scurt, alături de un complex de factori, ca întotdeauna în viaţă, am ajuns să predau şi, în tot acest timp, să practic ceea ce predau, dar întorcându-mă, mereu, în teren (nu există strategie fără cunoaşterea celor “de jos”, credeţi-mă…).

Mixul s-a dovedit fericit şi aşa se face că pot considera, cu sinceritate şi fără falsă modestie, că am ajuns la un anumit grad de maturitate profesională. Eforturile au fost şi sunt pe măsură, dar la fel şi satisfacţia după un proiect “imposibil” finalizat cu brio sau, mai ales, după trei ore de dezbateri practice cu studenţii. Uneori, mă gândesc să înregistrez seminariile noastre de la MCA, când dezbatem acţiunile de marketing de pe piaţă – ar fi un insight foarte util pentru mărcile luate ca exemplu…

O confesiune: no marketing

Am prieteni care mi-au reproşat că mi-am axat blogul (aproape) numai pe chestiuni de marketing, că aşteptau de la mine poante, poveşti, istorisiri diverse, aşa cum mă ştiu ei în viaţa de zi cu zi, vorbăreaţă şi oarecum cam critică. Poate. Însă meseria pe care mi-am ales-o din pasiune şi din convingere ţine de marketing, atât de partea sa teoretică, cât şi aplicată. Ce nu îmi place însă deloc la marketing? Înţelegerea sa greşită.

Dacă marketingul este înţeles ca un act de comunicare, de campanii de neconvenţional, de relaţionare cu presa şi de ceva Internet… pentru mine, aceasta presupune o discuţie despre lăptuci, nu despre marketing. Să fim foarte clari: nu există marketing acolo unde nu există produs! Chiar dacă piaţa este concurenţială, chiar dacă posibilităţile de start-up sunt mai grele ca acum câţiva ani, un produs bun, un business plan realist şi o strategie clară de marketing asigură succesul în proporţie de 75%. În marketing învăţăm analiza concurenţei, analiza clientului, anticiparea aşteptărilor acestuia, raportul investiţii – profituri.

Să nu uităm însă că acolo unde nu este produs, nu este nici marketing – ci o coajă fără conţinut. Ori câţi indivizi cunoaşteţi care să se dea în vânt după nucile fără miez?

Temeri

Am ezitat multă vreme să scriu despre acest subiect, cu siguranţă delicat şi destul de greu de digerat de mulţi dintre noi. În fiecare an, sunt din ce în ce mai îngrijorată de faptul că studenţii nu reuşesc să relaţioneze corect, coerent şi natural diversele cunoştinţe practice şi teoretice pe care le au. Ori asta mă pune pe gânduri cu privire la ce fel de profesionişti vor fi, căci exemple nefericite am mai întâlnit în practică.

Concret, despre ce vorbesc aici? Despre o lacună a sistemului de învăţământ preuniversitar, care nu ne educă, de mici, să recompunem cunoştinţele asimilate în noi structuri. Îmi aduc aminte de jocul de cuburi de la gradiniţă, din anii 80… imaginaţia ne era ultima frontieră, dar bazele erau solide (la propriu, mai ales – erau cuburi de lemn…).

Aşa ar trebui să fie şi munca unui comunicator – sau cel puţin a unui absolvent FCRP. De exemplu, nu pot concepe ca o campanie de comunicare să nu se bazeze, minim, pe cunoştinţe dobândite, alături de cele din PR, pe noţiuni din cursurile de management strategic, de marketing, de psihologie şi de finanţare. Am văzut studenţi care cred că nu contează decât practica… Ca şi când la NASA au trimis întâi rachetele în spaţiu şi apoi au inventat fizica! Am văzut studenţi care cred că nu contează în comunicare decât creativitatea, mai ales în CSR. Ca şi când banii ar ploua din cer în (şi din) biserica corporativă, fără întoarcere într-o formă oarecare de profit, monetară sau nu…

Pe pieţele mature, nu doar produsele se vând mai greu, ci şi oamenii cu diverse meserii. Este timpul să fim profesionişti încă de mici, ca să fim extraordinari când vom fi mari. Pentru noi, înainte de orice, pentru companiile pe care le vom alege şi, în ansamblu, pentru societatea din care facem parte.