Temeri

Am ezitat multă vreme să scriu despre acest subiect, cu siguranţă delicat şi destul de greu de digerat de mulţi dintre noi. În fiecare an, sunt din ce în ce mai îngrijorată de faptul că studenţii nu reuşesc să relaţioneze corect, coerent şi natural diversele cunoştinţe practice şi teoretice pe care le au. Ori asta mă pune pe gânduri cu privire la ce fel de profesionişti vor fi, căci exemple nefericite am mai întâlnit în practică.

Concret, despre ce vorbesc aici? Despre o lacună a sistemului de învăţământ preuniversitar, care nu ne educă, de mici, să recompunem cunoştinţele asimilate în noi structuri. Îmi aduc aminte de jocul de cuburi de la gradiniţă, din anii 80… imaginaţia ne era ultima frontieră, dar bazele erau solide (la propriu, mai ales – erau cuburi de lemn…).

Aşa ar trebui să fie şi munca unui comunicator – sau cel puţin a unui absolvent FCRP. De exemplu, nu pot concepe ca o campanie de comunicare să nu se bazeze, minim, pe cunoştinţe dobândite, alături de cele din PR, pe noţiuni din cursurile de management strategic, de marketing, de psihologie şi de finanţare. Am văzut studenţi care cred că nu contează decât practica… Ca şi când la NASA au trimis întâi rachetele în spaţiu şi apoi au inventat fizica! Am văzut studenţi care cred că nu contează în comunicare decât creativitatea, mai ales în CSR. Ca şi când banii ar ploua din cer în (şi din) biserica corporativă, fără întoarcere într-o formă oarecare de profit, monetară sau nu…

Pe pieţele mature, nu doar produsele se vând mai greu, ci şi oamenii cu diverse meserii. Este timpul să fim profesionişti încă de mici, ca să fim extraordinari când vom fi mari. Pentru noi, înainte de orice, pentru companiile pe care le vom alege şi, în ansamblu, pentru societatea din care facem parte.

Tot despre licenţe…

Perioada licenţelor şi a disertaţiilor este una dintre cele mai solicitante… şi zic bine “dintre cele mai”, căci urmează admiterea şi aici este chiar de nedescris şi incomparabil. După câteva zile de comisie şi luni de coordonări, aveam câteva lucruri de subliniat, dar Diana a marcat deja cele mai importante aspecte, aşa că vă invit să le citiţi direct aici şi aici.  

Aş mai avea doar de spus că lucrarea de absolvire ar trebui să fie vitrina unui student… şi că uneori este o vitrină haute couture, alteori una de alimentară de cartier. Cred că ne trebuie tuturor ceva mai multă seriozitate, nu sunt deloc adepta lui “merge şi aşa”. De reflectat pentru cei care se pregatesc cu lucrări pentru anul următor…