Cât de greu poate fi?

În urmă cu câţiva ani, una dintre modalităţile de evaluare pe care le agream era să îi încurajez pe studenţi să redacteze un plan de marketing sau de afaceri pentru o companie la alegere ori fictivă. Cum prezentările erau, de regulă, foarte creative şi haioase, au rămas câteva momente memorabile, precum echipa multicoloră care vorbea despre vopsea sau echipa care ne-a oferit să degustăm la 8 dimineaţa un vin roşu de calitate… Ceea ce era însă absolut impresionant, era dedicarea studenţilor: faptul că, la 19 ani, în ciuda unor inerente „bâlbe”, proiectele lor erau chiar interesante. De exemplu, o echipă a prezentat, la un moment dat, un business plan pentru un cimitir privat. Nu că au avut un aer semi-profi, semi-ciocli este de neuitat – ci că ştiau produsul cimitir! Fuseseră în Ghencea, vorbiseră cu oamenii de acolo, aflaseră detalii, să zicem aşa, de fineţe, gen umiditatea solului ş.a.m.d.

Aceasta este regula nr. 1 în marketing, cred: să ştii produsul pe care îl vinde compania ta, să înţelegi industria în care ai lucrat. M-am întâlnit însă cu mai multe cazuri care gândeau ofertele din industria electricităţii, să zicem (un exemplu fictiv), după tipicul celor din domeniul coniacului… căci aveau ani de experienţă în coniac (probabil) şi teorie cam deloc (calificare numai la locul de muncă) – bănuiesc că evoluţia lor fusese o chestiune de context şi voinţă.

Poate sunt doar cazuri izolate. Sper că aşa sunt.Totuşi, eu aş lua orice marketer care intră într-o nouă companie şi l-aş plimba 2 săptămâni prin toată firma şi l-aş pune să înveţe ca la şcoala primară produsele specifice. Cum altfel să ai încredere că va crea oferte de succes? Nu este chiar totul translatabil… şi degeaba ştie ce vor clienţii, dacă nu ştie ce poate face firma lui.