Fapte simple de la job

Situaţii concrete: 

Dan este un senior de succes în domeniul lui de activitate: apreciat de colegi şi de superiori, bun profesionist, cu studii şi cu o experienţă impresionantă. Tocmai ce a fost promovat, pentru prima dată, în funcţie de conducere.

Ioana are 36 de ani, face parte din generaţia care a construit o mare firmă românească şi tocmai ce a fost promovată şi ea, de pe o funcţie de conducere de departament, în eşalonul top managementului. Descoperă sistematic lucruri altă dată ignorate: tensiuni interdepartamentale şi bisericuţe la automatul de cafea.

George are 54 de ani, este de formaţie tehnică, într-o firmă industrială şi are poziţie de top management de peste 7 ani. De acum, realizează că trebuie acordată o atenţie riguroasă şi sistematică activităţilor de comunicare.

Cristina are 28 de ani, este mămica unui superb copil de 1 an şi tocmai ce a demarat o afacere cu 15 angajaţi. 

Ce au toţi în comun? Faptul că trebuie să înveţe continuu cum să fie mai buni manageri. Iar aceasta înseamnă că trebuie să înveţe cum să comunice cu echipa, cu acţionarii, cu furnizorii şi clienţii, cum să construiască sau pe ce principii să valideze o strategie de comunicare. Pur şi simplu.

Anunțuri

Un comentariu

  1. anonim · ·

    apropo de bisericute. ce poate face un manager atunci cand sunt antipatii personale exprimate cat se poate de clar?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: