Când nimic nu este întâmplător

De curând, am avut o discuţie foarte interesantă cu Diana Căpăţână pe tema angajărilor din publicitate. Grosso modo, analizam cum să atragi la interviuri oameni serioşi, pasionaţi de meserie, entuziaşti şi cu bun simţ. Deşi am şi eu un pic de experienţă în ale interviurilor, din tabăra recrutatorului, deşi am avut parte şi eu de experienţe halucinante cu diverşi candidaţi (care nu ştiau la ce job candidau, la ce companie, ce este aia segmentare etc.), totuşi mă încăpăţânez să cred că profilul căutat de Diana continuă să existe. Şi există bine, doar că uneori nu suntem în stare să îl valorificăm la timpul potrivit.

Un timp potrivit pentru diverse simulări care să pregătească oameni de marketing / comunicare serioşi, profesionişti şi implicaţi este, după mine, anul I. În fiecare an întâlnesc studenţi cu care îmi face o reală plăcere să lucrez, care mă surprind plăcut cu forţa de muncă, seriozitatea de care dau dovadă şi care mă amuză teribil sau mă uimesc cu atât de multă creativitate… Anul acesta, la proiectele de seminar, s-a continuat ambiţios tradiţia generaţiilor mai vechi: scenete veridice, power point-uri care arată deja mâna unui viitor specialist adevărat, discursuri coerente, capacitate de interogare, de ridicare a unei probleme. Ar fi păcat să fie altfel, să nu fim pasionaţi de ceea ce facem, mai ales când avem şansa de a profesa o meserie atât de frumoasă…

Am o mare mulţumire când îmi aduc aminte cum am promovat ideea masteratelor online cu grupa 4 din anul I din 2003-2004, îmi face atât de multă plăcere când primesc veşti frumoase de la cei cu care am lucrat apropiat, de la cele două Cristine, de la Georgiana, de la Alexandra, de la Monica, de la Oana, de la Gabriela, de la Ionuţ etc. Era şi normal să fie aşa.

Anunțuri

Un comentariu

  1. cristinagalalae · ·

    Eu cred ca exista o multime de persoane care se incadreaza in profilul descris mai sus. Insa, nu toate au sansa de a gasi locul potrivit pentru a se pune in valoare. Cei care descoperim angajatori dispusi sa investeasca timp si energie pentru a ne ajuta sa crestem suntem cei mai fericiti. Multumesc, Florina.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: