După eveniment: impresii „la cald”

S-au terminat cu bine Zilele Comunicării. Este o formă de a spune că s-au terminat, pentru că aici mă refer strict la eveniment, nu şi la zile în sine. După cât de plină a fost continuu azi sala de conferinţe, după numărul impresionant de mesaje de la studenţi, simt, după mult timp, speranţă. Speranţă că FCRP va fi în continuare facultatea deschizătoare de drumuri care face, la propriu, istorie.

Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu exact zece ani că voi fi organizatorul Zilelor Comunicării, aş fi râs cu lacrimi. Îmi amintesc cu multe emoţii acea seară de bal al bobocilor… un Cerc Militar arhiplin, cu toată industria de profil la petrecerea primei generaţii universitare FCRP – iar noi eram cu totul 38 de studenţi. Nici nu ne venea, la nici unul, să credem ce trăiam. Când am revăzut, azi, albumul foto de atunci la dl. rector Paul Dobrescu, am avut un moment de come back in time, cum nu am mai avut de mult. Petrecerea de după mi-a reînviat multe amintiri dragi… şi sper că balurile bobocilor care vor urma vor fi cel puţin la fel de frumoase ca cel care a lansat, în 1998, o nouă disciplină universitară în România.

Pentru mine, FCRP nu este locul unde predau. Nu a fost niciodată. Aici am crescut, aici m-am format, aici m-am simţit ca acasă. Eram studentă şi la REI, aveam prieteni acolo, dar acasă era la Comunicare. Facultatea nu ar fi fost ceea ce este astăzi dacă nu ar fi fost toţi acei ani, cu acei frumoşi „nebuni”, profesori şi studenţi împreună, care munceau zi-lumină şi de atât de multe ori nopţile…

FCRP a lansat premiere, una după alta. Acum este momentul maturităţii. Recunosc, este greu să fii matur. Pentru că devii responsabil, ai o altă misiune şi alte perspective. Însă FCRP va fi în continuare ceea ce a fost şi ceea ce este, numai dacă nu se vor pierde niciodată două lucruri fundamentale, care ne-au definit în mod evident: entuziasmul şi echipa. Studenţi, nu uitaţi că de voi depinde să măriţi această echipă!

2 comentarii

  1. myhenry · ·

    destul de interesante si captivante articolele tale. imi place stilul. tine`o tot asa! bafta!

    Apreciază

  2. si mie mi-a placut. totusi o domnisoara a plecat probabil suparata de la zilele fcrp. pentru ca si-a pierdut un cercel. pe care l-am gasit eu. gasiti detalii pe blog. saru`mana!

    Apreciază

Lasă un comentariu