O poveste de atunci…

Atunci, eram studentă. La Paris. Pentru prima oară, 100% independentă – sau aşa mă simţeam. Am avut un prim job serios (încercasem şi în Bucureşti, dar deşi energofage, acele „munci” nu mi se păruseră că ar merita prea multă atenţie). În acea perioadă, descopeream şi regăseam cartea, voiajul, vitrina, plimbarea, teatrul şi prietenia. Absolut banal, absolut fascinant.
Îmi amintesc o poveste despre superficialitatea sclipiciului. În anul de graţie 2002, a fi român la Paris era, hai să spunem aşa, exotic, mai ales dacă vorbim despre Sciences-Po. Colegii m-au văzut plătind cu un card Visa Gold, de la Société Générale, căci aşa ceva îmi emiseseră, datorită virării în cont , în avans, a întregii burse. Acel card i-a făcut să creadă că tata e vreun pui de ministru, că doar aşa e prin ţările astea mai de la periferie – nu orice odraslă ajunge studentă cu ştaif în ţările civilizate! Cu cât negam, cu atât credeau că fac pe interesanta. Un Visa Gold din întâmplare – şi statutul mi se schimbase radical. Cam ca în Pretty Woman, când personajul principal se schimbă pentru toţi datorită rochiei de mii de dolari. Uneori, haina face omul, oricât am vrea să credem contrariul – chiar dacă este numai pentru un minut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: