Criza şi lecţiile ei (II)

Revin la subiectul crizei. De data aceasta, cu o concluzie de marketing…

Majoritatea economiştilor sunt de părere că în 2009 putem vorbi, fără dubiu, de o veritabilă criză structurală.  Mecanismul este destul de simplu: la originea crizei se află, pe de o parte, căutarea activă a creşterii randamentelor instituţiilor financiare şi, pe de altă parte, existenţa unui exces de monedă. Aceste două aspecte au dus la o relaxare a creditării şi la explozia emiterii de acţiuni. Pe de o parte, a apărut un risc vizibil în domeniul financiar; pe de altă parte, s-a simţit impactul asupra pieţei imobiliare, prin punerea masivă în vânzare a produselor de profil. Creşterea riscurilor financiare a determinat o criză de încredere, băncile ajungând să nu se mai împrumute între ele, ceea ce a dus la dificultăţi de finanţare ale firmelor şi la căderea burselor. 

Căderea bursei a dus, în spirală, la căutarea de lichidităţi de către agenţii economici. Aflate în criză de încredere, băncile au refuzat creditarea firmelor, deci s-a ajuns la oprirea / stagnarea unor investiţii şi la temeri privind profitabilitatea. Fireşte, au apărut repercusiuni la nivelul forţei de muncă şi, drept urmare, ne confruntăm azi, cu propagarea unei stări generale de panică în piaţă. La nivel macroeconomic, criza a devenit vizibilă prin creşterea ratei şomajului, scăderea veniturilor şi, în final, prin scăderea consumului – ceea ce a amplificat problemele firmelor, care nu mai au unde să îşi desfacă producţia la volumele anterioare declanşării crizei.

Astfel, refăcând traseul de contagiune descris mai sus, putem deduce că ieşirea din criză constă în stimularea sustenabilă a consumului şi a satisfacerii nevoilor, fără a mai cădea în capcana creditării excesive. La nivel microeconomic, dacă produsele unei firme se vând mai ales ca urmare a finanţării achiziţiei lor prin creditare, trebuie găsite şi surse de diversificare a riscurilor. Pe scurt, este vorba despre „a nu pune toate ouăle în acelaşi coş”, adică despre varierea portofoliului cu servicii şi produse achiziţionabile fără apelarea la credite, deci bazându-ne pe puterea reală de cumpărare. Nu este nimic nou sub soare, doar că o practică sănătoasă a fost, se pare, o vreme uitată – şi unele firme, din diverse domenii, se văd azi vulnerabile…

Crizele sunt normale în economie, fie că au impact mai mic pentru că sunt conjuncturale, fie că au repercusiuni grave, fiind structurale. Istoria ne învaţă că, până ce pieţele se redresează ca urmare a regândirii în ansamblu a sistemului economic (în unele cazuri cu intervenţie statală), firmele trebuie să se descurce pe cont propriu. Ori teoria marketingului oferă foarte multe soluţii de diminuare a pierderilor în asemenea cazuri… dacă se acţionează proactiv.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: