Măşti şi personaje

Nu este mare lucru să trăieşti, deşi este cel mai important dar din existenţă. Învăţăm să ne planificăm viaţa, însă dacă hălăduim dezordonat printre cafele, cărţi şi călătorii, nu este ok. Dacă orarul ne este ceas elveţian, cu o precizie diabolic matematică, cică nu trăim. Nu este ok să spui „gata, vreau să fiu lăsat în pace” – trebuie să fii etern optimist şi simpatic, că doar fiecăruia îi pasă numai de problemele lui şi nu are chef de ale tale. Totuşi, atenţie, dacă eşti prea optimist, eşti nebun. Ai şi varianta de a comenta diverse, fireşte… – însă, în acest caz, eşti frustrat, nu? Un director cu experienţă mi-a zis cândva că a face carieră este echivalent cu răbdarea de a sta gri şi neobservat la pândă. Ca un şoarece, să nu fii perceput drept o ameninţare. Ok, dar există şi cariere strălucitoare ale unor persoane flamboaiante. Deşi nu par, cele două tipuri au o trăsătură comună: capacitatea de disimulare. Ca şi când am avea măşti care ne schimbă personalitatea la comandă. Eu las masca jos aici: recunosc, îmi plac persoanele evolutive. Deschise la nou. Mature şi blânde. Energice şi empatice. Indivizii care sunt ei înşişi şi nu duc personajul de la birou la berea cu „prietenii”. Cât de rari sunt…

Anunțuri

5 comentarii

  1. ionelia · ·

    … care sint ei insisi si nu duc personajul de la birou la berea cu prietenii….
    Dar despre cei care sint un personaj unic, nu pot fi decit doar ei insisi si la birou si la bere ce parere aveti?

    Apreciază

  2. Ionelia, multi cred cu sinceritate ca sunt ei insisi in toate cazurile – si, de fapt, asa si este. Numai ca fiecare dintre noi este el insusi in mai multe feluri… Cea mai mare plictiseala ar fi sa fim lineari si constanti.

    Apreciază

  3. alexandrastoian · ·

    hehe, subscriu…daca ma vedeai pe mine, florina cum sunt in timpul liber…vaaai!! stii ce e cel mai deranjant totusi? oamenii astia lineari te acuza ca ai doua fete cand te comporti contrar asteptarilor lor! daca mai esti si zodia gemeni, esti direct prefacut =))

    Apreciază

  4. Alexandra, sa zicem ca am o parere destul de realista, din povestile tale, despre cum esti in timpul liber 😉

    Apreciază

  5. ionelia · ·

    florina, cu parere de rau, nu „bateam” in directia raspunsului tau… sper ca prin liniaritate nu intelegem monotonie…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: