Top 5 so funny

Viaţa la birou sau la catedră este marcată de multe momente comice, când râzi de zici că vei face în curând contact cu podeaua prin dezechilibru cauzat de zguduire sau te chinui să rămâi serios, până la blocarea maxilarului ca un bloc de gheaţă din Antarctica.  Iată topul meu 5 situaţii all times când am râs cu lacrimi (sau m-am abţinut cu greu) la lucru:

Locul 5: Cristina îmi împărtăşeşte capodopera din examenul de la anul I: „macroeconomia studiază copacii”. Era ora 3 dimineaţa şi ne cruceam amândouă pe Yahoo Messenger în timp ce corectam la două mâini. Am râs de am sculat vecinii din somn. Nu e vorbă, eram oricum afectată de ora bizară de lucru…

Locul 4: 2003, plin seminar la Introducere în relaţii publice – prezentare de referat, rezolvare de studiu de caz, toată lumea concentrată. Brusc, la jumătatea orei, un student pe care atunci îl vedeam prima oară (m-am gândit că nu dăduse în restul semestrului pe la şcoală) se ridică şi spune: „Ah! Am greşit ora şi anul. Eu nu sunt student la Comunicare!” şi fuge ca din puşcă.

Locul 3: Examen la Marketing, 2004, într-o sală mică din Victoriei, aproximativ ora 21.00. Un student de anul I prezintă concentrat proiectul, sala este plină, tăcută şi foarte atentă. Eu, în jeans, stau cuminte în ultima bancă. Intră portarul şi rămâne blocat – îngaimă: „Ăăăă… Este târziu. Ce faceţi aici?”. Răspund: „Ore.” Pauză. Nu mă crede. Spun: „Sunt profesoara.” Pleacă bulversat… părea că tot nu mă crede. Iar sala se prăbuşeşte de râs, bietul portar merita o fotografie.

Locul 2: Petrecerea de Crăciun Distrigaz Sud 2008. Din varii motive, sfârşesc vedetistic în juriul concursului de dans, alături de domnii directori şi doamnele directoare. Juriul intră la deliberare după runda 1 să aleagă perechile care trec în runda 2. Când ne întoarcem în sală, prin unica uşă a camerei de lucru ca juriu, care dădea direct în spaţiul de dans, rămânem blocaţi: sala este goală! Peste 100 de oameni o şterseseră şi lăsaseră juriul în amărăciune. S-au întors strigând să danseze juriul, că altfel nu continuă. Aoleo, ce ne-au mai pus să dansăm!

Locul 1. Nu mă pot decide, se împarte între: noaptea din 2002 când am lucrat la varianta finală a dosarelor de depus pentru un proiect Phare la şcoală şi la ora 2 dimineaţa râdeam isteric pe copiator de oboseală cu colegii fcrpi-işti rămaşi pe baricade, respectiv un brainstormig de nume de produs de la GDF SUEZ, ale cărui detalii nu le pot oferi, dar care a dus creativitatea mult prea departe şi pe noi ne-a zvârlit în valuri de râs :).

Anunțuri

3 comentarii

  1. HAHAHA! Faza cu portarul mi-a amintit de prima ora de Stiinte Comportamentale din anul scolar 2008/2009. Nimeni din cladire nu stia ca seminarul se mutase joi de la 18 la 20, asa ca au incuiat usa de iesire de la etajul 4. Asa ca, la finalul orei, ne-am trezit blocati in cladire. Dupa multe, multe telefoane, am reusit sa gasim pe cineva cu cheie si sa scapam.

    Vorba aceea, in scoala intra cine vrea, iese cine poate. Sau era invers?!

    Apreciază

  2. Loredana, studentia e o stare care trebuie muncita, nu oricum, a se vedea hopurile de gen nu ne crede domnul portar… sau ne incuie :). Oricum, o alta faza care aproape m-a ucis, a fost la prezentarea unui plan de lansare de produs, de vin, cand echipa voia sa imparta tuturor si cate un paharel in clasa, sa deguste, asa, ca o simulare de lansare pe bune. Era 8 dimineata si daca intra cineva si ii gasea la un sprit, ar fi fost chiar grav. I-am rugat sa astepte continuarea proiectului DUPA ore, in afara scolii… 😉

    Apreciază

  3. cristinagalalae · ·

    Pun pariu ca stiu care e produsul despre care vorbesti la numarul 1 :))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: