Banalul punct și de la capăt

Încă douăzeci de minute până la aterizare. Simţi cum i se pune brusc un nod în gât. Doamne, cum va fi? Oare… oare cum va fi?

Oftă şi îşi ridică privirea din nou către norii de afară. Îşi promisese că nu va avea emoţii, că nu îşi va pune întrebări imbecile, că nu se va stresa degeaba. Şi uite, nu era în stare să îşi ţină promisiunile făcute ei înseşi.

Îl privi cu invidie pe vecinul adormit. Măcar el era liniştit. Sau, mai ştii? Poate că nu dormea, sau dacă dormea, cine ştie ce temeri avusese şi el până să îl prindă somnul. Exact ca ea, care avea stomacul ghem. Şi nu de frica aterizării, care tocmai ce fusese anunţată de căpitanul avionului, într-o engleză cu un accent italian imposibil. Ci de frica de a o lua de la capăt cu sufletul ei.

Ca de obicei când zbura, ar fi vrut să privească pe geam la aterizare, să vadă cum se apropie pământul de hublou, numai că simţi brusc o stare de sfârşeală. Renunţă la idee şi îşi fixă privirea pe micul buton de chemare a personalului de cabină, încercând să nu se mai gândească la nimic. Să nu se mai gândească. Parcă este într-un film, îşi spuse. Sau într-un vis care nu este încă limpede că este un vis.

Oare cum va fi? Simţi gheara familiară a fricii în stomac şi dădu brusc din mână, ca şi când temerile ar fi fost o muscă ce se poate alunga aşa, cu una, cu două. Totuși… Până la urmă, vorba nemuritoarei Scarlett O’Hara: și mâine e o zi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: