Oare de ce?

Am deschis, ca de obicei, televizorul pe știri în timp ce îm beam cafeaua și îmi recapitulam agenda zilei. Cel mai discutat subiect la TV? O clasă întreagă eliminată din bacalaureat în județul Constanța, pentru că toți elevii au copiat – ceea ce s-a văzut pe camerele de supraveghere.

După atâția ani de predare, nu am ajuns să pricep această pasiune a copiatului pe care o dovedesc, din păcate, tot mai mulți. Este, cred, pentru unii elevi, un soi de plăcere, probabil o ultimă formă facilă de a sfida – ceva de genul că ei pot păcăli sistemul – ce o fi mai însemnând și asta. Poate că mă înșel când dau eu asemenea explicații, iar răspunsul la întrebarea „de ce copiază elevii români?” este, de fapt, cât se poate de simplu și fără nici un fel de complicații psihologice: elevii copiază pentru că nu învață și pentru nimeni nu îi învață pe copii respectul pentru studiu și școală.

Acest tip de respect se învață, de fapt, acasă. Dacă părinții valorizează școala, este probabil ca acest lucru să îl facă și copiii. Dacă nu… depinde.

Când am ajuns studentă în Paris, îmi amintesc că m-a frapat că nimeni, nici un student, niciodată, nu încerca să copieze sau să discute în timpul examenelor. Copiatul era, cel puțin la Sciences-Po, un non-sens. Cred că așa se explică calitatea ridicată a absolvenților de acolo: nu copiau, ci învățau.

De ce la noi copiatul este ridicat la rang de motiv de (aproape) respect? Dacă aș fi avut răspunsuri, nu aș fi scris azi nimic pe blog – sau nimic pe această temă. Însă este ceva ce știu cu siguranță: nici unul dintre acești elevi care copiază nu câștigă, pe termen lung, nimic. După euforia probabilă a momentului, după ce sunt fericiți că au păcălit pe cineva (în acest caz, pe profesori), urmează întotdeauna clipa, mai apropiată sau mai îndepărtată temporal, când se auto-umilesc prin lipsa de cunoștințe, iar respectul de sine le scade dramatic. De ce? Pentru că, în trecut, nu au învățat, nu au pus, metaforic vorbind, cărămizi în fundația lor de cunoștințe cu care vor defila prin viață. Pentru că, atunci, la un examen sau la mai multe, au copiat. Uite așa, acestor elevi, ajunge să li se pară infernal de grea viața universitară. Pentru că nu au învățat să învețe în trecut, ci doar să copieze – iar copiatul nu mai este facil și nu au soluții cum „să se mai descurce” – nici la facultate, nici mai târziu, la locul de muncă.

Anunțuri

Un comentariu

  1. Citind articolul, am desprins urmatoarea idee, ce poate fi pentru unii o posibila explicatie: cred ca elevii copiaza din lipsa de incredere in sine. Nu sunt incurajati sa-si valorifice propriile calitati si atunci trag de ultima solutie, care poate merge pe moment la sigur, sau nu. Daca toti copii dintr-o clasa ar fi evaluati in mod egal, si li s-ar acorda o atentie uniforma, atunci fiecare va simti ca are ceva de spus. Eu, spre exemplu, imi aduc aminte de comentariile la limba romana, cand profesoara imi incuraja perspectivele pe care le gaseam eu in opera, si acest lucru mi-a intarit convingerea ca pot vedea unghiuri unice asupra unei opere literare, in acel caz, si ca parerea mea este valoroasa si ca nu am nevoie sa ma inspir – la propriu – din comentarii prestabilite, desi si acelea pot ajuta, daca le citesti inainte de examen 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: