Perlele care nu sunt prețioase

Am văzut cu toții în ultimele ore, la știrile TV, perlele elevilor de la simularea națională pentru bacalaureat. Hilare, aiuritoare, extrem de triste. Acesta este nivelul multora dintre copiii de azi și, dacă nu se face ceva măcar în al doisprezecelea ceas, în timp, vom asista la un regres constant: probabil că acestor copii le va fi greu, peste zece ani, să povestească lucruri simple celor din jur.

Mă mâhnește fiecare moment în care văd, la subiectele de gândire și creativitate din examenele la care asist, cum studenții de azi dau răspunsuri folosind un limbaj incoerent și dezarticulat, cu un vocabular care pendulează între poveștile destinate copiilor de 6-10 ani și diverși termeni pompoși și complicați pe care, de fapt, nu îi înțeleg și nu îi stăpânesc. Mai mult, construcția frazelor este aiuritoare, cu o structură de tipul postărilor pe Facebook și al paragrafelor de limbaj vorbit la emisiunile de cancan. Rezultatul? Halucinant, iar primii care sunt supărați când realizează acest lucru sunt chiar studenții. Mi s-a întâmplat de n ori să aud la examen: „Doamna profesoară, știu, am învățat, dar nu pot să mă exprim”. Și chiar așa era: studenții nu puteau să se exprime.

De ce această ruptură? Pentru că nu se citește. Cât sunt în școala primară, copiilor li se citesc basme sau, cum-necum, le citesc ei înșiși. Acestea nu sunt însă neapărat povești cu vocabular elaborat (și oricum, nu sunt înțelese de copii la nivel de sens al metaforei etc., ci oarecum ad litteram): de aici și construcțiile de frază înduioșător de naive pe care le păstrează până la vârstă adultă și pe care le aminteam mai sus. Ulterior, în școala generală, când se pun de fapt cele mai solide baze al culturii generale, copiii, prin nu știu ce mecanism familial și social ciudat, nu citesc literatură, nu sunt învățați să le placă să citească. Își petrec timpul pe Facebook și la televizor și învață câte ceva fragmentat de la școală. Părinții lor uită însă că Facebook și televiziunile sunt o afacere, nu educație și mai uită și că școala are limite în a-l stimula pe un copil să îi placă să învețe. Realitatea este că educația începe cu respectul pentru carte, nu pentru altceva – și că acest respect se învață acasă. Din „Basmele românilor”,  cinci definiții mohorâte, Facebook și șapte termeni complicați prinși la o bere cu corporatiști, nu se construiesc paragrafe logice sau clare.

Pe scurt, ajungem cu toții să râdem amar la perlele adolescenților și să dăm din cap moralizator când auzim de ele. Însă uităm că tocmai noi toți suntem de vină că sosesc din spate generații aproape incapabile de expresii coerente. Noi toți am uitat că dezvoltarea vorbirii, adică ceea ce ne deosebește de primate, se realizează pe baza cititului. Nu pe rețelele sociale, nu pe Whatsapp, nu la televizor și nici măcar la filme. Sunt și acestea bune și au rolul lor benefic, dar după ce ai un minim de cultură generală. Ori plăcerea de a avea cultură generală se învață, totuși, în mare parte, acasă – și înseamnă citit.

P.S. România are cel mai mic interes pentru cultură din Europa iar realitatea este că, fără cultură generală, nu avem cunoștințe și nu avem pe ce să creștem atât de lăudatele competențe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: