Unde nu-i cap, vai de picioare!

Pentru prima oară în viață, am auzit comentatori care explicau cum niște fotbaliști de națională, calificați la un turneu important, nu rezistă pe teren timp de două reprize de joc de câte 45 de minute. Că nu rezistă fizic. Aceiași fotbaliști au pierdut aseară meciul cu Albania. Probabil că ar fi pierdut cu absolut oricine, câtă vreme obosesc dacă sunt pe teren timp de o oră și jumătate.

Partea tristă nu este că naționala României nu a trecut de grupe la campionatul european. Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe noi toți este că fotbaliștii în cauză nu sunt cu nimic deosebiți de studenții care nu rezistă în sala de curs timp de 50 de minute și nici de tinerii angajați care pică epuizați după doar două ore de lucru constant.

De prea mult timp, operăm cu stereotipuri și spunem că șansa societății noastre va veni de la tineri – care sunt, cum altfel, minunați. Numai că nu vrem sub nici o formă să vedem adevărul: tinerii români de azi, creativi, entuziaști pe moment și uneori idealiști, nu sunt obișnuiți cu efortul și atunci nu pot să îl depună în mod constant. Acești tineri sunt copiii  veșnic plânși de corul babelor din mass-media cum că sunt victime ale unui sistem de învățământ nebun care îi forțează să învețe prea mult și inutil. Au învățat atât de mult, încât li se pare normal să scrie ”noștrii”, consideră că Șeherezada este doar un personaj dintr-un film de pe Kanal D, iar ecuațiile de gradul al II-lea le sunt necunoscute.

Totul pleacă de la educație și de la respectul față de muncă al fiecăruia dintre noi. Câtă vreme acestea sunt doar forme fără fond, nu sunt șanse de mai bine și nici măcar de normalitate. Și, vedem tot mai des, că superficialitatea nu are cum să dea rezultate bune.

Întrebarea este dacă suntem corecți față de noi înșine încât să renunțăm la atitudinea de struț pe care am îmbrățișat-o de două decenii încoace: noi nu suntem vinovați, alții sunt. Nu de alta, dar în timp ce noi stăm cu capul ascuns în nisip, s-ar putea să ni se reteze picioarele care nu mai rezistă la efort.

P.S. Nu avem nici o șansă câtă vreme va continua mentalitatea ”Nu te omorî, mamă, că suficient ne-am chinuit noi și unde am ajuns? Uite, merge și așa!”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: